Long time no see

          Long time no see ..... stiu ca nu v-a parut rau ca nu am mai scris, stiu ca nu ma citeste nimeni, :).....dar voi scrie iar,..... pt mine cel putin...pana la urma un blog este hartia pe care pui niste ganduri.

Am luat si eu o pauza de.....sarbatori, de gandire, de triere a unor "cunostiinte" si preteni, de informare..etc, asa ca ..............I'M  COMING   FOR YOU ............!!!!

Importanta LOCATIEI in imobiliare

Intr-un anumit loc, la o anumita adresa, cu anumite specificatzii sau detalii exista …..o singura oferta (nu poti avea 2 case/terenuri in acelasi timp, in acelasi loc), daca mai e si una atractiva cu atat mai bine. Pt locatzia respectiva poti gasi 1000 de clienti “Unici” – pt un client nu poti gasi 1000 de locatii “unice” (ex de mai sus) – unic - unic. Referitor la afacerea imobiliara in acest moment as egala-o cu o singura fraza metaforica: “A deschide un magazin este usor, a-l pastra deschis este o arta”

Intre IMO si Underground

            Rolul banilor negri…..ideea in sine este retorica pt ca “esact la fel” ca si mariajul nedorit dar necesar, intre POLITIC si ECONOMIC, exista decand lumea. Daca am fi respirat aerul unei societati asemenea SUA pana in ‘80 (spre ex.), unde fiscul era mai rau decat crima sau drogurile – unde trebuia jusificare pt ultima scobitoare din casa; atunci da – BANII negrii erau un subiect TABU sau o problema grava in societate.

DAR…(sunt ala micu’ si rau cu “dar-urile”) respiram un aer imbacsit de ..cica o democratie unde animalele politice si nu numai au indus o mentalitate de scapa cine poate si de teoria celui mai puternic care intodeauna isi poate plati scaparea sau supravietuirea.

Nu poti fi corect cu un stat care te ……de cate ori are ocazia, prin urmare evaziunea fiscala, morala etc este un mod de viata si supravietuire si nu un artificiu fiscal.

Pe langa toate bubele “din capul babei mele” piata fortei de munca a pus un umar de ajutor destul de mare prin lipsa unei centralizari corecte, prin persimivitatea acordata angaj. lasand neplata taxelor si neinregistrarea salariilor reale….pe ultimul loc; de aici si credite care nu pot fi acordate chiar daca se castiga de ‘n ori mai mult decat este inreg.

Logica ce deriva este simpla si la indemana oricui – (nu cred ca inca mai exista ignorantzi, sau imi place sa cred, care nu stiu sau nu pot face o simpla deducere) – s-a cumparat cu banii jos/cash.

Intr-un interval care a fost si va fi relativ, acest undergrond al pietei era undeva de 60-70 % din puterea de cumparare.

Underground-ul imobiliar a stat la baza balantei deficitului intre cerere-oferta imobiliara, dictand fff multe reguli nescrise (maj. sunt nescrise) ale jocului. SPECULA in sine si BOOM-ul au fost efecte ale cauzei dar….tre sa fim sinceri ca asta a imbogatit pe majoritatea, si a facut mult mai interesant JOCUL in sine.

PRIMA CASA III

ENGLISH version below

Vă amintiţi cum a început toată mizeria de acum? Peste Ocean, politicienii au promis şi au convins că oricine îşi va putea permite o locuinţă. Cum s-a sfârşit la ei şi cum începe la noi:

În 2009, prima ediţie a programului Prima Casă era o încercare aproape naivă de-a stopa prăbuşirea pieţei imobiliare, a construcţiilor şi a creditării bancare. Rezultatele s-au văzut: zero.

În 2010, guvernul insistă. Ce s-ar putea întâmpla dacă chiar va reuşi să obţină rezultate.

Mai întâi, ce s-a întâmplat în SUA:

Pasul 1. Ispita: garanţiile de stat. Cuplul magnific Freddie Mac şi Fannie May – fonduri guvernamentale de garantare – au promis că preiau riscurile băncilor care dau credite ipotecare pentru persoane cu venituri mici. Condiţia: 52% dintre clienţi să aibă venituri SUB medie.

Pasul 2. Schizofrenia. Nu e greu de ghicit ce a urmat. Dacă tu, cumpărător din clasa de mijloc, mergi la bancă să te împrumuţi, banca trebuie să găsească încă un client care în mod normal ar mai fi muncit mulţi ani până să-şi permită o casă.

Adică, să mărească riscul portofoliului ca să obţină dobânzi mai mici din tiparniţa FED. How cool is that? Boschetar? Respiră? E perfect!

Pasul 3. Beţia: Bani mai ieftini înseamnă preţuri mai mari. Clienţi mai mulţi înseamnă preţuri şi mai mari.

Pasul 4. Lăcomia: hazardul moral. Preţurile din ce în ce mai mari dau senzaţia că vor creşte la nesfârşit. Mai contează dacă îţi permiţi o casă? Cumperi acum, vinzi mai târziu, păstrezi profitul. Toată lumea e fericită. Sigur?

Pasul 5. Delirul. Se termină boschetarii. Preţurile încep să scadă. Proprietarii încep să vândă. Preţurile scad şi mai mult. Unii se trezesc că locuinţa lor a ajuns să valoreze mai puţin decât suma de plătit la bancă. Nu mai plătesc. Executări silite. Preţurile scad şi mai mult. Spirala continuă.

Pasul 6. Nota de plată. De pe acoperişurile Freddie, Fannie, Bear Sterns, AIG, Citi, încep să se arunce şefi, cu paraşutele de aur. Numără rar. Când trec de zece, înseamnă că băncile lor sunt prea mari pentru a fi lăsate să cadă.

Începe dominoul şi ajunge întâi în Europa, apoi în România. Bursele încep să cadă. Piaţa imobiliară începe să cadă. Împrumuturile încep să cadă. Economia începe să cadă. Guvernele anunţă planuri anti-criză, fiecare cât şi cum poate. România nu se lasă mai prejos. Printre măsuri, “Prima casă 2″:

Pasul 1. Ispita: garanţiile de stat. Dacă dai credite de 60-75 mii euro, cu avans de doar 5% şi dobândă tot 5% (euribor+4), statul îţi promite că tu, bancă, nu vei pierde nimic orice s-ar întâmpla.

Pasul 2. Schizofrenia. Cu 3000 de euro avans, adică un descoperit de cont pe card, şi venituri pe familie de 600 de euro poţi lua un apartament de două camere pentru care să dai în fiecare lună 300 de euro rată. Probabil, tot atât dădeai chirie.

Până aici, lucrurile s-au întâmplat sau se întâmplă. Mai departe, aşteptăm consecinţele. Cel mai rău scenariu:

Pasul 3. Mahmureala. Ştie cineva sigur dacă preţurile chiar s-au oprit din cadere? Care va fi impactul executărilor silite amânate până acum? Dar al proiectelor terminate şi nevândute pe care constructorii le pictează pe dinăuntru cu cai verzi, ca să doarmă băncile liniştite? Care va fi efectul îmbătrânirii şi al migraţiei? Dar al creşterii Euribor de la 1 la 5%, adică a dobânzii finale de la 5 la 9%? Bani scumpi înseamnă preţuri mai mici, ofertă mare înseamnă preţuri şi mai mici.

Pasul 4. Depresia. La ultima întrebare, răspunsul e simplu. Dacă dobânda creşte de la 5% la 9%, rata lunară creşte de la 300 de euro la 450 de euro. Adică de la jumătate la trei sferturi din venitul familiei. Adică, venitul disponibil se înjumătăţeşte, de la 300 de euro la 150 de euro. O fluctuaţie de curs valutar sau o reducere de venituri poate să îl ducă chiar spre zero. Ce să faci în aşa situaţie?

Pasul 5. Stranger in bed. Numele adevărat al lui Freddie Mac este FHLMC. Pe Fannie May o cheamă FNMA. În România, garanţiile le dă FNGCIMM, o băncuţă guvernamentală care n-a căpătat până acum niciun nume popular (propuneri?).

Cum cine? Ea garantează miliardele de euro pe care băncile vor să le dea familiilor de la punctul 4. Dacă nu poate singură, îşi face asigurare. Dacă asigurarea nu ajunge, ne căutăm de bani. Deja vu!

Pasul 6. Nota de plată. Este România prea mare pentru a fi lăsată să cadă?

sursa - Lucian DAVIDESCU

ENGLISH version